inceputul.....

serching the meaning of life or a reson to live....

Mi-e atata de greu sa mai traiesc, cand, sincer, nici nu stiu de ce o mai fac... Degeaba stau si numar stelele in speranta ca acel cineva o sa ma gaseasca.... Stau si ma uit in jurul meu si toti joaca un rol pe marea scena a vietii. Raul se impleteste cu Binele, Viata cu Moartea, Dragostea cu Ura. Candva cortina va cadea, iar cei singuri, cei pedepsiti de soarta sa nu fie iubiti (chiar daca in inima lor zace un izvor nesecat de dragoste, daruire si pasiune) se vor stinge asa cum au trait: cu lacrimi amare curgandu-le pe obraz si un zambet fals care sa ascunda durerea pe care au indurat-o atat de mult timp...
Celorlalti.... ei bine.... celorlati "actori" soarta le-a dat sufletul pereche, jumatatea. Le-a dat fericirea, dar nu stiu, n-au stiut si probabil nu vor stii niciodata sa o aprecieze macar pe jumatate pe cat ar si facut-o cei care deja s-au stins...
De ce nimeni nu pretuieste ceea ce are decat atunci cand a pierdut acel ceva?
De ce noi cei ce n-am fost iubiti, trebuie sa ne stingem ca un far in portul mortii?
De ce nu ni se da si noua, celor uitati de soarta, un mic rol in care sa avem pe cineva care sa ne iubeasca?
Daca cerul nu suspina dupa cei care au totul, de ce sa planga dupa noi cei care nu avem nimic?
Am atatea intrebari pt "Doamna Viata", iar ea se preface ca nu ma aude sau ca sunt intrebari fara raspuns. Traiesc intr-o lume unde toti vor sa castige fara sa depuna nici cel mai mic efort, poate doar unul singur: acela de a face rau altora. Si cel mai mare rau i-l pot face in cel mai usor mod posibil persoanei care te iubeste cel mai mult pe lumea asta, persoanei care si-ar da si viata pentru tine....